Les femmes qui lisent sont dangereuses

Trăim într-o perioadă în care din ce în ce mai puțină lume citește.Se vorbește în jurul nostru de  fel de fel de lucruri, se poartă discuții având ca subiect toate nimicurile, dar când cineva deschide subiectul CĂRȚI   se lasă tăcerea.

De ce?

Nu mai avem timp să citim?

Nu mai știm ce să citim?

Sunt doar motive…Mereu ne vom găsi timp să facem lucruri care ne plac și, având în vedere că timp pentru citit nu e niciodat, nu există decât o singură concluzie…nu ne mai place să citim, însă există momente când vezi o persoană citind și acel moment trezește în tine o poftă profundă de a citi.

Cred că cel mai simplu mod de a începe să citești este să porți în prealabil o discuție cu o femeie care citește. Nimic nu va trezi în tine poftă de cunoaștere decât povestirile unei femei despre cărțile pe care le-a citit.

O femeie care citește va avea o anume sclipire în ochi… ea nu va vorbi numai despre carte în sine, ea va vorbi despre emoții, despre stările pe care le-a trăit citind acele rânduri. Ea iți va prezenta o lume, iți va da fiori prin modul în care reușește să transpună lumea din carți prin vorbele ei.

Ea iți va spune începutul și sfârșitul (chiar dacă probabil vroiai să il descoperi singur), dar nu te vei supăra pe ea pentru că modul în care o va face te va fermeca. Ea iți va descrie cu lux de amănunte vestimentațiile personajelor, decorul, casele, tot… te va introduce într-o lume din care nu vei mai vrea să ieși.

Totuși, te sfătuiesc să ai grijă, căci femeia care citește, e periculoasă . Ea iți va transmite anumite mesaje prin povestirile ei, va ști exact ce și cum să iți povestească astfel încât să iți trimită anumite mesaje.

Femeia care citește mereu va vorbi cu subînțeles. Ea mereu iți va prezenta ceva aparent foarte simplu, însa ai grijă!!! Va urmări mereu ceva.

Tu dragul meu bărbat, te sfătuiesc să fii atent la fiecare detaliu pe care ți-l va spune, căci sigur urmărește ceva. Dacă vei deschide subiectul romantism, sigur ți-l va aminti pe Mr. Darcy, nu contează ca nu are nicio legătură cu discuția în sine, ea ii va face loc oricum. Și te rog să nu te faci că nu auzi, căci a doua oară nu iți va mai povesti și tu, dragule, vei sta și vei încerca să iți amintești pentru ca ști că e important pentru ea.

Femeia care citește vorbește în metafore, pentru ea totul e mult mai spectaculos, fiecare trăire este mult mai amplificata. Pe femeia care citește nu o vei cuceri cumpărând-o, nu, nu… Tot ce ai de făcut este să o duci într-un loc liniștit, unde veți bea un pahar de vin și veți vorbi despre tot ceea ce este frumos. Dacă o vezi tristă, ia-o de mână și faceți ceva nebunesc, surprinde-o.

Nu te sfii să ii arăti partea ta sensibilă, nu va rade…va aprecia acest lucru. Vorbește-i de la egal al egal.. nu o menaja, ea știe să facă față oricărei situați.

Ai grijă dragule, căci femeia care citește e o femeie puternică, sigură pe ea, ea știe ce spune, când spune și mai ales cui   spune.

Dragul meu barbat, te sfătuiesc ca atunci când cunoști o astfel de femeie să nu o lași să iți scape, pentru că este o adevarată comoară. Prețuiește-o, deși îți va face zile fripte, îți va rastalmaci toate vorbele, te va chinui efectiv, in final iti vei da seama ca merita.

Femeia care citeste e periculoasa, dar e o placere sa o ai langa tine.

Being a woman is a terribly difficult task, since it consists principally in dealing with men.

Să fii femeie…. cred că e cel mai greu lucru posibil. Mă refer la femeie în adevăratul sens al cuvântului…Acest articol va vorbi despre acele femei care au ajuns la un anumit punct al maturității, despre femeile care au ajuns sa atingă o anumită independență emoțională- pentru mine acelea sunt femeile adevarate.

O să fac o lista, succintă, cu lucrurile care ne fac femei cu adevarat.

1.Ești femeie dacă în fiecare dimineață te trezești cu zâmbetul pe buze, lăsând la o parte tot ce s-a intamplat până în momentul în care ai mers la culcare în seara precedentă. Asta fac femeile adevarate, întâmpină o nouă zi cu zâmbetul pe buze, pentru că numai așa va putea face față provocărilor din urmatoarele 24 de ore.

2.Ești femeie dacă, indiferent de starea proastă în care te afli, indifirent că ești bolnavă, răcită, înainte să pleci din cas, îți aplici ruj pe buze, ruj ce îți va pune în evidență zâmbetul. Este adevărat ce se spune, că femeile naturale sunt cele mai frumoase (naturale în sensul că fără machiaj), dar rujul întotdeauna îi va da femeii o eleganță aparte.

3.Ești femeie dacă întotdeauna vezi partea plină a paharului, ești optimistă.

4.Ești femeie dacă întotdeauna, indifierent că ai sau nu dreptate, încerci să îi faci pe alții să fie de acord cu tine- aici intervine priceperea femeii.

5.Ești femeie dacă reușești să ințelegi că ai greșit.

6.Ești femeie dacă măcar o data în viață ai iubit și vei pastra cu tine semnele acelei iubiri toată viața- și, de asemenea ești femeie, dacă ai puterea ca după o relație eșuată, să iubești din nou.

7.Ești femeie dacă indiferent de greutăți rămâi întotdeauna pozitivă.

8.Ești femeie dacă ești confortabilă cu statutul tău de femeie independentă emoțional (SINGURĂ)

9.Ești femeie dacă îți faci timp să faci tot ceea ce te face fericită- să citeși o carte, să mergi la sală, shopping, să mergi la teatru etc.

10.Și cel mai important, ești femeie dacă noaptea, în loc să dormi stai și te gândești și plângi și încerci să le rezolvi pe toate…asta te face o femeie puternică.

Ar mai fi multe de spus despre femeie având în vedere că este cea mai complexă ființă(după părerea unora), însă eu zic să le lăsăm barbaților privilegiul de a ne descoperi și de a ne înțelege.

Femeia este cel mai frumos cadou pe care un bărbat îl poate primi…dacă ai lângă tine o femeie în adevăratul sens al cuvâtului, poți spune că ai reușit să ai totul. Ea te va învăța să fii calm, să fii temperat, pentru că, caracterul femeii este unul cameleonic și știe să se adeptaze în orice situație.

Ferice de bărbatul ce va reuși să aibă lângă el o asemenea minune.

Iubirea inseala aparentele

Articol scris de buna mea prietena Aimee

 “Doamne, ce e si cu tipul asta?!”, nu imi imaginam niciodata ca intre noi va putea exista ceva mult mai intens decat jocul aparentelor.

Au urmat apoi ore, zile, saptamani, luni in care parca ceva crestea in mine, cred ca a fost iubirea ce ti-o port si in prezent. Tu ma linisteai! Defapt, cand eram cu tine, din dorinta de a fi mai buna, ma linisteam pentru ca asa te simteam pe tine, linistit si pozitiv. Esti cel mai frumos lucru care mi s-ar fi putut intampla, ai fost omul potrivit la momentul potrivit. Esti omul care a avut incredere orbeasca in mine, omul care stie cum sunt eu dincolo de aparente. Esti cel mai bun prieten, iubit, amant. Cu tine am descoperit ce inseamna sentimente importante: iubire, siguranta, frica, gelozie. Tu nu trebuie sa-mi spui ce simti pentru ca din ochii tai se citeste tot, tu ma lasi sa te citesc fara nicio ezitare.

Cand ai intrat pe usa am simtit acei fluturi in stomac despre care vorbeste toata lumea; mi-am spus: “Imposibil! De ce tocmai de el am ajuns sa ma indragostesc?!”. Ai fost timid, timorat, asa m-ai castigat, cum bun simt si cu vorbe frumoase. Cred ca in acea zi a fost momentul in care am descoperit ce inseamna „iubirea platonica“. Sa simti ca apartii cuiva fara ca macar sa i te daruiesti, sa stii ca ai langa tine persoana de care ai nevoie si care te va ajuta, si-ti va fi alaturi indiferent de situatie, fara sa aiba vreun interes ascuns.

Au trecut destul de multe luni incat sa imi dau seama ca noi doi nu functionam separat ci doar impreuna. Am incercat sa urmam drumuri separate insa ne-am intalnit mereu la mijlocul lor.

Tu esti un copil imbracat in haine barbatesti, insa te iubesc pentru femeia care m-ai ajutat sa devin si pentru rabdarea pe care o ai cu mine. Esti un copil pentru ca ti-e frica sa nu suferi, pentru ca la fel ca toti, ai suferit o data si nu mai vrei asta. Pentru copilul din tine te iubesc, pentru ca in fata mea nu iti este frica sa iti arati slabiciunile si m-ai lasat sa te am atat cat te-a lasat pe tine sufletul. Te iubesc pentru ca mereu gasesti momentul potrivit pentru o vorba frumoasa, o atingere placuta. Te iubesc pentru ca ai atat de multa incredere in noi incat nu vrei sa grabesti lucrurile si vezi drumul nostru atat de simplu. Te iubesc pentru ca ma inveti sa fiu rabdatoare. Te iubesc pentru momentele frumoase petrecute impreuna, atunci cand stateam trezi nopti la rand fara macar sa ne fie somn si tu ma linisteai, ma ascultai, ma iubeai.

Te iubesc pentru ca m-ai iubit!

Dilema…

http://www.wattpad.com/8403695-apeirofob%C3%ADe-dilema

Dedicatie pentru draga mea prietena,

Aimee

Ce fac? Ce se intampla cu mine?

Asta era intrebarea care imi ravasea mintea ce abia se potolise.Mergeam spre casa. Alesesem sa parcurg acest drum pe jos, alesesem sa reflectez asupra a ceea ce se intamplase cu mine, cu noi. Nu am gasit decat un cuvant care sa descrie situatia, sa ne descrie pe noi “amagire”. Ne amageam, la fel cum se amagesc marinarii atunci cand descopera sirenele : cred ca au gasit perfectiunea,dar nu au parte decat de o moarte subita. Asa suntem si noi . Ne vedem cinci minute, o data la doua luni. Cinci minute incarcate de amintiri, regrete, dar si de pasiune. Cinci minute in care gasim perfectiunea, dar dupa murim amandoi, nu fizic, ci spiritual. Cinci minute in care iubirea atinge rangul maxim, ne contopim unul cu altul, ne intelegem din priviri,cinci minute care schimba totul, dupa aia, incepem sa murim, sa regretam.Vine o moarte lenta, in care toata mandria si tot orgoliul vor sa ne demonstreze ca cele cinci minute sunt o iluzie. Cat timp nu ne vorbim si nu ne vedem tragem cu ochiul in viata celuilalt. Adunam ura ,ura pe care o transpunem fara nonsalanta ca repros. Asta facem, ne reprosam unul altuia acelasi lucru- ca incercam sa trecem mai departe, sa uitam unul de altul,dar marea surpriza apare atunci cand observam, stupefiati, ca nu putem face asta, ca in orice cuvant, gest, privire, ne regasim.

Cine imi asculta povestea spune ca sunt nebuna, ca imi place sa imi fac rau. Eu nu le spun altceva decat ca iubesc. Da!IUBESC! Nimic grav pana acum,nu? Partea cea mai rea e ca iubesc un demon,un barbat care a suferit si care nu face altceva decat sa ma faca sa sufar, sa traiesc tot ce a trait si el, un barbat care ma ucide pe interior,incet, dar sigur. El e demonul din viata mea,cel mai frumos pacat pe care l-am gustat. Cu un chip angelic , blondut, ochii verzi si zambetul gingas, dar cu un suflet demonic a reusit sa ma maturizeze si in acelasi timp sa ma intoarca in copilarie. Tot mergand mi-am adus aminte ca exista o vorba” cel mai frumos lucru e sa pacatuiesti”. Daca e sa iau situatia asa, as putea spune ca am avut cea mai frumoasa viata , caci pacatuiesc in fiecare clipa-in fiecare clipa in care ma gandesc la tine, la noi, la ce as face daca totul ar fi altfel. Mereu ma gandesc la vremurile la care s-au scurs , vremuri care au fost desprinse din povesti. Acum nu avem decat finaluri proaste ale unor carti de mana a doua. Stii cartile alea care au un curs linear , fara pic de actiune , de intriga si care se termina brusc? Asa suntem noi…ne terminam brusc. Dar noi avem intriga , o intriga puternica, cinci minute de placere , doua ore in care ne batem in orgolii si dupa o liniste apasatoare in care nimeni nu mai zice nimic, si nu pentru ca nu am vrea , ci pentru ca ne e frica, ne e frica ca parem slabi unul in ochii celuilalt. Mai tii minte? Mai tii minte cand toata lumea spunea ca traim o poveste, ca ne potrivim pentru ca suntem potoliti, linistiti si angelici? Si acum ne potrivim, am devenit doua persoane pline de ura, de orgolii si de regret. Vrem sa ne aratam unul celuilalt ca suntem fericiti cu altcineva…dar am uitat ceva , noi nu functionam decat impreuna, separat suntem ca doua masini perfect construite dar fara combustibil, frumoase si puternice la exterior,dar nefunctionabile in interior.

Folie a deux

 

written by Delia

coupdetat11.blogspot.ro

După cum afirma însăşi Coco Chanel, în viaţă trebuie să ai standarde ridicate. High standards. Nu poţi iubi pe oricine, nu te poţi lăsa iubită de oricine…uneori, trebuie să alegi. Trebuie să ştii pe cine, când şi de ce alegi. Trebuie să faci alegerea potrivită.

 

Nebunie în doi…folie a deux…acesta era diagnosticul nostru de cuplu. Psihiatrii o denumesc astfel, de la termenul franțuzesc folosit pentru tulburarea psihotică indusă. Poate că nu suntem atât de nebuni, dar să vă explic mai bine ce se întâmplă…eu, într-o zi, m-am îndrăgostit de el. M-am îndrăgostit? El, fiindcă locuia în același apartament cu mine, depinzând de mine, a crezut același lucru. În micul nostru apartament din Vitan, în ianuarie 2009…

Iar uite așa după câteva luni petreceam week-end-urile împreună, bând câte o sticlă de vin, Folie a Deux. Excelent vin…se potrivea perfect cu noi, cu decorul. Un decor searbăd, într-o cameră în care și televizorul era stricat și tapetul era căzut. Iar cărțile din bibliotecă le citisem deja de două ori pe fiecare…

Atât de multă nebunie…mă plictisea. La fiecare pahar de vin, mă gândeam că sunt atâția oameni care aleargă după iubire, o caută tot timpul vieții, iar noi avem prea multă…am putea să mai facem din ea cadouri de Crăciun. Într-o cutie mică roz, cu fundiță.

În Ajun de Crăciun, m-a întrebat dacă-l mai iubesc. I-am spus că nu. M-a întrebat dacă era legat de ochii lui albaștri, de faptul că făcea sport să se mențină în formă pentru mine, sau oare era din cauza cutiilor de bomboane de ciocolată pe care mereu mi le aducea, iar eu nu le mâncam niciodată?

Îmi tot vorbea, iar eu stăteam pe canapea, citindu-l pe Patapievici, servind un pahar de vin…nu-l ascultam mai deloc, dar el avea impresia doar că o făceam pe inabordabila. De fapt, el nu mă iubea pe mine…iubea ideea de a fi cu mine. De a fi cu o fată care avea standarde ridicate și care vroia doar anumite lucruri. Dar aici a greșit, a crezut că eu caut un om cu care să mă judec cu diplomele pe masă…ha, un copil. Un „copil” de doar 20 de ani…

Un copil căruia nici măcar nu m-am ostenit să-i deschid ușa atunci când a plecat din viața mea. Patapievici parcă definea situația perfect…“Iubirea, dacă nu este o formă de luciditate, nu mai este iubire: se transformă în fixaţia ipsatorie a unei recriminante, galopante şi arţăgoase manii a persecuţiei.” La noi, intervenise monotonia, nesiguranța lui și entuziasmul meu pentru viață, pentru cunoaștere. La noi, nici nu începuse bine relația și se și terminase.

A fost notre folie a deux…el a crezut că mă îndrăgostisem de el și a început și el să creadă în aceasta. Dar tot ce nu a înțeles, nu a realizat sau poate nici măcar nu a vrut să afle, a fost răspunsul la următoarea întrebare…l-am iubit vreodată?

Îi recomand să-l mai citească din când în când pe HRP, să înțeleagă cum este să te întorci înapoi la argument…